Emoţiile primei sarcini – trimestrul 1

După ce am aflat că sunt însărcinată cu prima fetiță, avalanșa de întrebări, de temeri, de necunoașteri m-a năpădit. Ce urmează? Cum va fi viața noastră după ce nu vom mai fi doi, ci trei? Voi fi o mamă suficient de bună? Ce înseamnă mamă bună? Mă va iubi copilul meu? Pff.. greu! M-am pus pe plâns. Da, da! Femeile insărcinate trec foarte ușor de la bucurie la tristețe, plâng des (uneori fără motiv), nici ele nu mai știu dacă plâng de fericire ori tristeţe. Dau „vina” pe sarcină, de fapt pe schimbările hormonale prin care trec. O tornadă hormonală, să ne înțelegem!

Ce-am facut? M-am înscris pe toate forumurile cu și despre mamici existente atunci (mare greşeală!). „Rupeam” net-ul cu search-uri despre sarcină, despre evoluția ei, probleme apărute mai ales la început, simptome etc. Eram tare curioasă: cum va fi, ce voi simți, ce se întâmplă acolo în pântecul meu? Oare bebe îmi poate citi gândurile? Oare simte sâmburașul ăsta ce mult l-am așteptat? Hmm.. și asta nu e tot. Toată ziua doar asta făceam. Când soțul ajungea acasă, după-amiaza, de la serviciu, îl bombardam cu tot felul de informații (era ca într-o școală forțată, unde-l obligam să învețe lucruri, ba chiar îi și puneam întrebări inopinant să văd dacă m-a ascultat). Cum să nu fie curios ce mărime şi greutate are un embrion la cinci săptămâni şi trei zile?! (Doamne! Prin ce-a trecut, săracul!).
Întrebam mămicile de simptome, de stările specifice sarcinii, de evoluția ei, urmăream vreo cinci canale pe youtube cu filmulețe despre viața intrauterină. 
Da, atâta m-am informat de reușeam când mergeam la control la ginecolog să-i pun întrebări a caror răspuns îl știam deja (să-mi fi văzut fața ce arăta un zâmbet de om satisfăcut, care aproape că se dădea mare că știa toate răspunsurile. Mai, mai că-mi dădeam și-un 10+ la ieșirea din cabinet).
Primele trei luni (chiar patru) prin urmare nu m-am prea bucurat de sarcină, eram într-o continuă căutare de informații, îmi induceam toate stările de rău (dar toate, jur!), de la grețuri si varsături până la migrene, salivație excesivă și irascibilitate. Pe toate le-am avut. Deși medicul îmi recomandase să mă liniștesc, să mă relaxez, mintea nu putea asculta. După primul trimestru însă, când începuse să mi se vadă burtica, mă bucuram de primele mișcări ale bebelușei, m-am mai relaxat.

Nu este uşor să fii însărcinată! Mai ales la primul bebe. Nu este uşor să înţelegi o femeie însărcinată, nici ea nu se înţelege de cele mai multe ori. Însă, recunosc! Am profitat maxim de starea mea, de la început şi până la finalul sarcinii. Mi se pare cea mai minunată perioadă din viaţa unei femei. Cu toate că schimbările fizice nu pot spune că m-au făcut să mă simt cea mai frumoasă. Am fost însă atât de mândră de burtica mea, de faptul că soţul meu nu simţea tot prin ce treceam eu (şi în general bărbaţii), mişcările bebeluşei, emoţiile şi vibraţiile ce le experimentam. Tocmai datorită tuturor acestor lucruri mi-am dorit să nu fie unica sarcină din viaţa mea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s