Emoţiile primei sarcini – trimestrul 2

100_4051 (2)
Burtica mea la 25 de sãptãmâni

Pfiu! Gata cu greţurile, vãrsãturile, stãrile de rãu continuu (am crezut multã vreme cã aşa voi rãmâne pentru tot restul vieţii, jur!), migrene, salivaţie excesivã, şi alte alea de m­-au torturat vreme de 16 sãptãmâni. ŞAISPREZECE! M-am trezit într-o dimineaţã atât de fresh, atât de binedispusã, de m-am uitat în oglindã şi am reuşit sã mã deochi singurã. Se instalase paranoia (la câte am putut sã citesc pe internet, era anormal sã nu se instaleze), şi ba mi se pãrea cã nu mai sunt însãrcinatã, ba cã sigur ceva rãu s-a întâmplat. Ce am fãcut? Mi-am sunat soţul, bineînţeles. Nu trebuia sã ia parte şi el la isteria mea şi paranoia ce-mi învãluise mintea mai ceva ca-n primul timestru?! Ba daaa!

 

“Soţule, ceva nu e bine, nu e normal! Nu-mi mai este rãu. Deci ceva grav se va petrece, dacã nu s-a petrecut deja.” (hohote de plans)

“Mã femeie, stai calmã, ştii doar cã ţi-a zis medicul sã te relaxezi, sã nu te mai gândeşti! Ai rãbdare pânã la controlul de sãptãmâna viitoare. Vei vedea cã… “

“Ce mã??! Sãptãmâna viitoare? Eu dacã nu ajung azi, acum, la doctor, înnebunesc! Trebuie sã ştiu ce se întâmplã!! Da? Am sunat-o deja pe ginecoloagã, nu are liber, dar mã vede printre paciente, aşa mi-a zis. La ora 15:00 sã fiu acolo! Deci vezi cã-i 11:00, la ora 13:00 sã vii sã mergem împreunã!”

(Chestia asta cu “mergem împreunã la control ♂+♀” am observat cã este tot o hachiţã a femeilor însãrcinate. Deci, ceva firesc! „Pãi doar l-am fãcut împreunã (pe copil), nu e normal sã ne vadã ginecologul pe amândoi?!” mda.. aşa l-am cãrat, la fiecare control, fiecare analizã, fiecare internare. El trebuia sã fie acolo cu mine. O mulţime de bãrbaţi am vãzut pe holurile cabinetelor, a spitalelor, care mai de care mai plictisiţi, mai „interesaţi” (aparent, clar! Nu se gândeau decât la meciul de fotbal cu bãieţii din seara respectivã), de parcã lor urma sã le introducã ginecologul sonda ecograficã undeva. Bãi, eu am fost o „gravidozilla”, şi mã gândesc cu oroare la câte i-am fãcut sãracului. A simţit perioada sarcinii mai ceva ca mine. Mi-e şi ruşine sã zic ceva uneori, legat de sarcinã, atunci când sunt întrebatã. Îmi vine sã spun: „întrebaţi-l pe el, ştie perfect toatã evoluţia”. Doar la naştere i-am zis „pas”. Acum realizez cât a contat cã m-a înţeles, cã nu m-a certat, nu m­-a judecat, ci doar m-a sprijinit şi încurajat.)

A venit, m-a luat, m-a dus la doctor, iar pe drum aşa un rãu m-a lovit, de-am zis cã m-au ajuns blestemele. Ce sã fac acum? Sã-i zic? Sã nu-i zic? Nu, cum sã-i zic, o sã mã facã nebunã, o sa-mi spunã: „Ţi-am zis eu!”. Mã prelingeam uşor pe bancheta maşinii, devenisem de-un galben lãmâie la faţã. Mã zãreşte, cred cã şi-a dat seama cã nu-s ok, dar de-al naibii nu m-a întrebat nimic. Hmm.. am ajuns într-un final la medic, dupã vreo cinci „popasuri”, în care divinitatea mi-a arãtat cã existã şi un revers al faptului cã atâta l-am chinuit pe-al meu soţ! Îmi amintesc cã m-am internat pentru câteva zile, timp în care nu ştiu exact ce tratament mi se administra, dar dormeam continuu, mã relaxasem total. Am concluzionat cã a fost un complot între medicul ginecolog şi soţul meu. Sã mã satur! Mda..

Dupã acea internare, stãrile de rãu chiar dispãruserã. Am început cu adevãrat sã mã bucur de frumuseţile oferite de sarcinã: plimbãri, ieşiri în naturã, citit, somn, întâlniri cu prietenii. Totodatã, am experimentat cel mai minunat sentiment care poate exista vreodatã: acela de a simţi primele mişcãri ale bebeluşului. Aşa fericire, aşa emoţii şi euforie nu mai simţisem pânã atunci. Cred cã a fost momentul în care am conştientizat cã în pântecul meu creşte o viaţa. Aceea a fost clipa în care „s-a declanşat” instinctul matern la mine. A fost teribil de frumos!

Medicul m-a încurajat mult. Îmi amintea mereu cã existã posibilitatea ca acea sarcinã sã fie unica din viaţa mea, şi sã nu ratez toate momentele frumoase, nepreţuite ale ei. Prima sarcinã a fost una cu un risc mare de avort, şi ulterior de naştere prematurã. Am urmat un tratament de menţinere a sarcinii pânã în sãptãmâna 36. Deci tornada de hormoni era de fapt un tsunami continuu la mine. Pe seama asta am pus şi stãrile paranoice şi declanşarea nebuniei. 🙂

În ciuda tuturor acestor lucruri, soţul meu m-a încurajat. Din fire este un om calm (uneori prea calm, de mã scoate din pepeni), docil, foarte înţelegãtor (bine, are şi el momentele lui), care i-a fost alãturi „nebunei” de la început. Ba mai mult, nu ne-am oprit la o singurã sarcinã/un singur copil, deci este şi masochist.

Cum spuneam, am avut o sarcinã cu o evoluţie ce depindea enorm de starea mea psihicã, de tratamentul ce-l urmam, de factorii externi din jur. Dar aşa, în nebuneala mea, am fost o pacientã ascultãtoare. Ceea ce le îndrum şi pe viitoarele mãmici. Este important ca între tine şi medicul ginecolog sã existe o chimie, sã-ţi înţeleagã temerile, sã-ţi ofere sprijin ori de câte ori ai nevoie, sã-l poţi întreba tot ce te frãmântã fãrã a avea reţineri, şi sã te încurajeze. Eu, spre exemplu, pe toatã perioada sarcinii am avut recomandarea „repaus fizic şi sexual” (pe lângã tratament medicamentos şi monitorizare frecventã), deci fãrã sex! Şi am ascultat, pentru cã am încredere în medicul meu, ştiam cã nu mã poate sfãtui greşit. Pânã sã îmi gãsesc medicul care sã-mi îndeplinescã toate doleanţele, am vizitat multe cabinete. Ceea ce şi recomand! Mergeţi voi, aveţi voi o discuţie cu el, formaţi-vã voi o pãrere despre el, vedeţi voi dacã existã chimie, dacã simţiţi o degajare la control. Este, la urma urmei, medicul care vã monitorizeazã sufleţelul ce urmeazã sã-l naşteţi. Este minunat dacã reuşiţi sã-l gãsiţi înainte de a rãmâne însãrcinate, sã vã cunoascã istoricul, sã vã recomande analizele necesare pentru ca sarcina sã nu fie pusã în pericol de ştiu eu ce crocobauri. Eu nu m-am ghidat în alegerea medicului dupã pãrerile altor mãmici/femei, ci am mers direct la cabinet şi mi-am creat propria pãrere. Şi bine am fãcut! Am astãzi douã fete minunate, douã zâne, datoritã acestui medic.

Ca o concluzie, trimestrul doi (pânã prin luna a opta) a fost cea mai uşoarã parte a sarcinii, pentru mine. Vã îndrum, aşa cum m-a îndrumat şi pe mine medicul meu, sã profitaţi la maxim de aceastã perioadã din viaţa voastrã. Existã posibilitatea sã fie singura, sau ultima, iar peste ani vã va fi dor.. De mişcãrile bebeluşului, de burticã, de starea de euforie ce vi-o dau hormonii sarcinii, de faptul cã bebe se aflã în cel mai cald şi confortabil loc: în pântecul mamei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s