Ţie, mamã care stai acasã şi-ţi creşti copiii!

Hey, știți?! despre dragonul cu cinci capete, care scoate flăcări pe nări și fum pe urechi, nu vorbește nimeni.. vreau să zic, cum naiba să te plângi când ai această mult-prea-visată oportunitate, să stai acasă și să-ți crești proprii copii?! Hm?! Ei bine, nu este deloc simplu!
Se vorbește destul de des despre depresia post-partum, dar despre depresia acelor mame care stau acasă (deși ele nu stau aproape deloc, niciodată!!) nu se zice mai nimic.
Să ne înțelegem, cu siguranță noi, mamele care stăm acasă, suntem recunoscătoare că avem acest privilegiu de a ne crește puii, de fapt, literalmente, cam în asta ne transformăm.depresie

Dar…

Nimeni nu vorbește despre cum plângi sub duș, pentru a nu fi văzută, pentru că te simți copleșită.
Nimeni nu pricepe de ce ești atât de epuizată.
Nimeni nu-ți înțelege irascibilitatea.
Nimeni nu înțelege că ai nevoie de o pauză psihică.
Nimeni nu înțelege de ce te obosește atât de mult statul cu proprii copii.
Nimeni nu pricepe de ce casa este cu fundul în sus după ce toată ziua ai stat acasă.
Nimeni nu înțelege că ai nevoie de o mică pauză, de câteva minute, în care să nu fii întreruptă, să nu ți se vorbească, să nu fii atinsă.
Nu poți fi înțeleasă nici pentru lipsa totală a chefului de sex.
De ce să fii atât de obosită când toată ziua doar STAI ACASĂ?!
Dimineața, nu te mai grăbești să ieși pe ușă pentru a nu întârzia la birou. Nu te mai stresezi că ai dead-line-uri ce trebuiesc respectate. Nu mai alergi seara spre casă, pentru că trebuie să pregătești cina și să petreci timp de calitate cu copiii. Nu mai faci nimic din ce făceai..

Te aștepți ca atunci când vei naște, și vei rămâne acasă permanent pentru a-ți crește copiii, să te simți eliberată. Să ai acel feeling de împlinire și desăvârșire.
Ei bine, acea libertate la care visai și pe care ți-o imaginai, nu există!
Și cât de tare te doare momentul în care ți se spune că „ai nevoie de un job adevărat!”.
Cunosc și femei care au preferat să se întoarcă la serviciu imediat după ce au născut, și le respect această decizie. Și le și înțeleg pe o parte..

Majoritatea dintre noi, înainte de a naște copiii, lucram, ne trezeam zilnic și mergeam la serviciu. Trebuie (pentru psihicul nostru, sau măcar al unora dintre noi), să mergem la serviciu și să socializăm, să interacționăm cu alți adulți, și asta în afara casei. Bugetul familiei era întregit de salariul lunar al nostru, al mamelor care stau acasă acum, nu?!
Suntem tentate, unele dintre noi, să ne luăm un job part time, ori să facem diverse chestii gen home made, pentru a contribui la bugetul casei, ca să ne simțim utile, ca să ne simțim apreciate și „bune”, cum eram văzute înainte.
Așa nu ne-am mai simți, poate, ca niște servitoare în propria casă, pentru propria familie. Avem nevoie de o separare, ruptură (nici nu știu cum să-i spun), care să ne ofere spațiu față de cei cu care conviețuim (copii, soț/soție, părinți etc.), pentru că da, ORICE relație, ORICE om, are nevoie de spațiul ei/lui, pentru a nu ne înnebuni unii pe alții 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Contrar a ceea ce se tot zice, avem nevoie de o pauză psihică.
Mi-e dor, deseori, de programul meu de 8 ore, fără copiii mei pe cap, cerându-mi jocuri, gustări și ieșiri în parc.

Cunosc multe femei care zic: „wow, cât de mult timp ai!”, „ce mi-aș dori și eu să pot sta acasă, eu nu m-aș plânge, ce fericită trebuie să fii!”. Ei nu, pe bune?!
Băi, eu bag mâna în foc, toate cele care gândiți așa, nu vă dau nici 6 luni pentru a vă schimba concepția. Bine.. asta dacă nu cumva sunteți niște bogătașe și aveți bani să vă permiteți orice, constant. Am fost și eu odată, demult, așa.. Și mi-am dorit atunci să am copii, să pot sta acasă să mi-i cresc, să petrec fiecare clipă alături de ei. Nu mi-am imaginat niciun moment ce va aduce job-ul unei mame-care-stă-acasă după el. Nu îți explică nimeni absolut nimic. Îmi mai zic unii: „Dacă nu ai fi vrut să treci prin toate astea, ar fi trebuit să te gândești, și nu ar fi trebuit să faceți copii!” Serios??!
Ne transformăm în niște roboți, facem totul din inerție, fără se ne mai pese de noi.

M-aș bucura dacă, data viitoare când vedeți o mamă care stă acasă, crescându-și copiii, fiind supărată, sau tristă, epuizată, nervoasă, să o încurajați, să o ascultați și să o faceți să simtă că are un job adevărat, pentru că de fapt, asta este acest „mirobolant” concediu de creștere a copilului, sau statul acasă cu copiii.1200x625-00-90
Încă mă întreb, oare de ce naiba se numește CONCEDIU de creștere a copilului? Eu i-aș schimba denumirea în „SERVICIU PERMANENT de creștere și îngrijire a copiilor”.

Mămici, plănuiți-vă viitorul! Gândiți-vă că ai voștri copii cresc, devin independenți, iar voi încet, încet, veți avea timp pentru sufletul și psihicul vostru. Veți putea citi, vă veți plănui vacanțele (căci da! Veți avea vacanțe!). Dar până atunci, vă recomand să faceți exerciții fizice (nu mă refer la sex aici, deci scuze dacă aici v-a dus gândul 🙂 ), plimbați-vă în natură, sau ieșiți la picnic cu copiii, puneți-vă sângele în mișcare, stați în soare dimineața, mergeți la sală, faceți o baie cu spumă și uleiuri aromate. Faceți orice vă scoate din starea voastră de rutină continuă, din această depresie. Sau cereţi ajutorul unui psiholog.

Niciuna din noi nu este doar o mamă care stă acasă! Suntem minunate, frumoase și puternice! ❤

Un gând despre &8222;Ţie, mamã care stai acasã şi-ţi creşti copiii!&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s