Azi.. e despre lacrimi

Când eram mică, și mi se întâmpla să sparg ceva (pahar, cană, farfurie), mama îmi spunea că s-a dus un ghinion. Strângea bine, curăța, și ne vedeam de ale noastre. De multe ori, însă, îmi venea să plâng. Mă cuibăream în brațele ei și lacrimile îmi umpleau ochii și obrajii. Simțeam cum îmi descarc sufletul..

În dimineața asta am plâns. Am plâns mult. Pentru că mi-a căzut cafeaua pe jos. Am plâns atât de mult, încât am simțit că mi s-a uscat gâtul. M-am întins pe gresia rece și m-am simțit dărâmată.

Există întotdeauna un lucru mărunt care reușește să te facă să simți că se sfârșește totul.

Nu plângi niciodată că simți cum în relația ta/căsnicia ta lucrurile nu stau cum ai visat, că ai resentimente legat de ceea ce faci, sau nu faci.. că ați ajuns unul din acele cupluri care nu v-ați fi dorit să ajungeți, în care te întrebi mereu: Cine a făcut mai mult? Cine a dat mai mult? Nu, nu vei plânge niciodată din cauza asta.

Nu plângi că în ultimii ani, de când ai copii, somnul nu-ți mai este profund, nu te mai odihnești cum o făceai, și, prin urmare te simți veșnic obosită. Nu plângi că fiecare membru al familiei are așteptări diferite de la tine, copiii îți cer atenția și concentrarea ta, prezența ta.. nu plângi că ești bolnavă, că te doare o afurisită de măsea, că ai avut un coșmar ori că nu te simți protejată. Nu plângi din lucrurile astea..

Nu plângi pentru că în fiecare zi viața ta devine o rutină, fiecare ceas arată la fel, corpul tău nu seamănă deloc cu ce îți imaginai tu, numele tău este „mama”, viața ta socială aproape că a dispărut, iar tu ești doar un organizator al familiei din care faci parte. Nu, nu vei plânge din aceste cauze..

Vei plânge pentru că ți-a căzut pe jos cafeaua.. și nu doar pentru că e o amărâtă de cafea. Vei plânge pentru că vei simți că acea cafea îți aparținea și ți-a fost luată. Este acel lucru mărunt care declanșează modul în care te-ai simțit: epuizată, singură, neapreciată, neînțeleasă.. Este ca și cum te-ai transformat într-o persoană ce aleargă pe banda de alergat la viteză maximă, și nu poți ține pasul.. iar dacă nu alergi, cazi.

Azi am plâns, pentru că a fost necesar un lucru mărunt să realizez că sunt ale naibii de multe lucruri ce s-au adunat. Efectiv o chestie banală mi-a oferit posibilitatea să refulez tot ce adunasem. Toată durerea și toate frustrările acumulate.

Am avut nevoie de acea cafea ca să pot face asta. Ce sper eu, este că, data viitoare, să nu aștept să vărs bolul cu ciorbă sau laptele cu cereale al fetelor pentru a-mi da seama că e ok să plâng, să elimin toate energiile negative adunate în timp.

Este în regulă să plângi, și e bine să o faci atunci când încă nu te simți prea încărcată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s