De ce lăsăm vina să ia locul bucuriei? – Între Mămici

Am uitat să ne bucurăm de propriile plăceri, ne învinovățim și spunem că asta înseamnă să fii mamă.. hmm! Ba nu!

Gata!

Suficient!

Cu vina. Cu presiunea. Cu așteptările nerealiste. Cu discuțiile negativiste în care ne tot plângem. Trebuie să încetăm cu toate astea! Ne distrugem propriile bucurii și plăceri. Ne înecăm în propriile gânduri negative.

De câte ori te-a prins miezul nopții cu lista lucrurilor ce trebuiesc făcute a doua zi, pentru că ziua precedentă nu a avut suficiente ore să termini tot ce ți-ai propus? 🙈

Toate „trebuie să”-urile ar fi bine să ni le ștergem din minte.
Ne stresăm prea mult cu „ce mai gătesc mâine, astfel încât să am timp și de curățenie, și de plimbat în parc, și de mers la supermarket, și de petrecut cu copiii?!”.. nu are suficiente ore ziua, așa-i?

Știu acest tip de auto-discurs pentru că și eu îl am deseori.. chiar mai des decât aș recunoaște.

Cum să facem să depășim pasul ăsta? Cum să mergem mai departe fără să cărăm după noi vina zilei de ieri?

E cazul să încetăm în a ne mai măsura propria valoare prin bifarea sarcinilor duse la bun sfârșit sau a kilogramelor date jos în nu știu ce timp record..

Vasele zac în chiuvetă.. coșul de rufe e permanent plin.. haosul din camera copiilor e la cote alarmante.. așa, și?! Cine ți-a zis că dacă nu ai lună în casă ești leneșă? Ori incapabilă? Sau dacă îți pierzi răbdarea într-o zi (și o facem cu toate!) nu ești o mamă bună?

Ale cui sunt așteptările astea? Ale tale? Ale noastre? Sau ale societății din care facem parte? De ce îi lăsăm pe alții să zică ce merităm, ce suntem și cum suntem?

De ce lăsăm vina să ia locul bucuriei?

M-am săturat de acest „maraton” continuu.. să mă compar cu alții și să încerc să mă autodepășesc mereu doar pentru că cineva, undeva, cumva mi-a spus că „așa trebuie!”.

Așa că, hainele mele sunt puțin mai largi nu pentru că doar ele mi se potrivesc, ci pentru că așa le vreau eu, așa îmi place mie, așa mă simt comod. Nu am cea mai bio și cea mai neprocesată mâncare ever.. fac și cartofi prăjiți, și pizza, și dulciuri. Coșul de rufe e mereu plin.. juuur că nu înțeleg cum naiba nu se golește niciodată 🤦‍♀️ Uneori mă adun cu greu și reușesc să mă împart între cele două copile ale mele, nu mai zic că de scris pe blog apuc doar noaptea în ultima vreme, iar deseori adorm cu telefonul în mână, scriind. Dar știți ce? Toate astea nu mă fac o mamă rea. Mă fac o mamă REALĂ! Ca și pe tine, cea care citești..

Știți care e, de fapt, realitatea? Că a fi mamă nu e floare la ureche, nu e doar praf de zână, nu e ușor și minunat 24 de ore din 24, 7 zile din 7.. sunt zile în care simt că fac eforturi supraomenești pentru a rezista, dar sunt și zile în care aproape mut munții din loc. Nu lucrurile pe care le fac sau nu le fac mă definesc, ci ceea ce simt, gândesc și ofer.

Să nu uităm că pentru a hrăni setea celor din jurul nostru cu paharul din noi, avem nevoie să-l umplem frecvent. Cum? Cu tot ce putem face pentru noi, pentru sufletul nostru, pentru fericirea noastră. Pentru că „nimeni nu este obligat să ne facă fericite. Noi suntem singurele responsabile de fericirea noastră” Așa spunea Atena Boca într-o întălnire tare faină care s-a petrecut la mine în oraș.

Suntem minunate fix așa cum suntem. Așa-i? 😊

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s