La mulți ani.. mie! 🎁

Astăzi m-a sunat prietena mea să-mi ureze „La mulți ani!”, și să mă întrebe cum mă simt?! Cum e la 34 de ani? Jur că m-am oprit din numărat pe la vreo 25.. când m-am măritat. De ce? Pentru că în mintea mea, în sufletul meu, acel prag nu-l pot trece. Nu mă simt nici bătrână, nici „trecută”, nici în niciun fel.. în fiecare an pe 1 septembrie îmi fac o retrospectivă a anului ce a trecut, și adun bucuriile, emoțiile, trăirile ce s-au petrecut și le-am simțit în ultimul an. Acum, gândindu-mă la cei 34 de ani, mi-e greu să cred că am ajuns să-i serbez. Mă gângesc că fix acum 17 ani împlineam abia 17.. e destul de ciudat de acceptat ideea așa 😁

Tot contemplând la asta, mă gândesc: ce mi-aș spune eu, cea de azi, versiunii mele mai tinere, ce sfaturi mi-aș da dacă aș avea ocazia? Cea de acum 2, 3, 5, 7 ani în urmă? Iată ce lucruri îmi vin în minte..

• Nu mai fi atât de temătoare.. dezamăgirile și eșecurile fac parte din viață. Ele vor veni oricum. Găsește-ți forța să vezi binele ce ți-l aduc. Doar așa îți poți vindeca sufletul și vei avea curajul să încerci să-ți depășești limitele.

• Ia-ți timp pentru tine. Acum, nu peste 20 de ani când fetele vor fi la casele lor. Mergi în acel concediu cu mama ta, ori cu prietena ta, sau doar tu și soțul tău.. este o vreme pe care nu o vei mai retrăi niciodată! Da, e important să muncești, să fii acolo pentru copii, să îți faci meseria cu răspundere și sârguință, dar.. nu-mi amintesc nicio excursie, nicio escapadă, niciun concediu în care am mers, și să-mi fi dorit să fi muncit în loc să fiu acolo.. nici măcar o dată! De fapt, dacă mă gândesc bine, îmi pare rău că nu am ales să zic „da” mai multor ocazii..

• Nu urmări perfecțiunea! A-ți face un obiectiv din a atinge perfecțiunea e ca o încătușare cu un lanț, ce trebuie mai degrabă rupt. Așa că rupe-l! Acum! Nu pierde momentele esențiale cu ceva ireal. Fii fericită și cu „suficient de bine” sau „aici e limita mea”. Pentru că, de multe ori, „suficient de bine/bună” e chiar pragul care te va face să fii fericită.

• Fii mai deschisă cu cei ca tine, cu cei ce te iubesc.. da, toată lumea rănește pe cineva la un moment dat. Fiecare din noi o facem, cu intenție sau nu. Nu o mai lua de fiecare dată personal. Nu zic să fii nepăsătoare, doar să nu te închizi într-o carapace de teama de nu fi rănită. Trăiește cu emoție tot ce te înconjoară și-ți e dat să simți. Primește cu deschidere iubirea celor ce ți-o oferă!

• Îngrijorează-te mai puțin! Este atăt de simplu.. ce rezolvi stresându-te cu un lucru? Va veni rezolvarea mai repede? Nu..

• Fii deschisă schimbărilor. Toată viața vei învăța lucruri.. în cele din urmă, vei înțelege că nu știi totul. Chiar și acum, îmi dau seama, mai mult pe zi ce trece, că sunt mult mai multe lucruri pe care nu le știu, decât cele pe care le știu. Continuă să înveți! Continuă să întrebi! Continuă să cauți!

• Nu uita ce ai lăsat în spate, însă nu te ancora în trecut. Ridică privirea și urmărește-ți visele, privește viitorul, bucură-te de prezent.

• Iartă! Iartă! Iartă! Iartă și acceptă că lucrurile din trecut nu mai pot fi schimbate.. la fel nici oamenii. Acceptă și iartă!

Ei bine, Carmen cea de azi, de la 34 de ani fix, se străduiește să uite ce a lăsat în urmă, cu excepția acelor lucruri care mă pot ajuta să învăț și să înțeleg ce am de făcut. Mă străduiesc să pășesc peste frici și incertitudini care, cu siguranță m-ar ține captivă în trecut. Mă ridic și mă îndrept, încercând încă o dată de fiecare dată, atunci când mă poticnesc sau cad.

Vă mulțumesc vouă, tuturor celor care astăzi nu ați uitat de mine, care mi-ați făcut urări așa frumoase, mi-ați spus vorbe minunate..

Alina, Marius, Amira, finii mei minunați, astăzi am plâns de fericire dar și de dor. De fericire că sunt iubită de așa oameni frumoși și buni ca voi, prieteni adevărați, și că deși ne despart mii de kilometri, sunteți atât de aproape de sufletul meu; și de dor, pentru că în 8 ani este prima mea aniversare în care nu ați fost (măcar unul din voi) fizic aici să tăiem tortul și să cântăm „La mulți ani!”. Daaaar, știu că nimic nu e întâmplător, iar voi sunteți bine, și asta e tot ce contează.. vă mulțumesc că-mi sunteți, dar și pentru dragostea voastră!

Să fim cu toții sănătoși! 🤗😘

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s