Ce mamă-i fără vină?! | Între Mămici

M-am simțit vinovată că am stat cu ochii în telefon, în loc să petrec acele momente cu fetele mele.

Dar, în același timp, am organizat petrecerea aniversară a copilei mari, am comandat cadoul, am pus câte ceva în coș de pe farmacia TEI, am făcut lista cu rechizite și am salvat o rețetă de brioșe numai bune pentru pachetul de școală.

M-am simțit vinovată când mi-am lăsat copilele cu mama pentru a mă duce la birou, ori pentru a merge la cumpărături înainte de săbătorile de iarnă, deși, acel timp petrecut cu mama mea a fost unul de calitate, în care s-au distrat, au râs, s-au conectat, au mâncat, s-au jucat, nici nu au simțit nevoia să le fiu în preajmă.

M-am simțit vinovată când am comandat mâncare în loc să gătesc eu, deși copilele au fost foarte încântate, sătule și liniștite.. piticii din creierul meu însă nu.

M-am simțit vinovată când am ales să petrec timp cu soțul meu, lăsând fetele la bunici, deși m-am relaxat, mi-am încărcat bateriile și am revenit la copilele mele mai calmă, mai răbdătoare și au simțit și ele din plin asta.

M-am simțit vinovată că am țipat, am plâns și am fost furioasă, dar, în același timp, fetele mele au înțeles că e normal să simțim cu toții diferite emoții și e foarte important să le recunoaștem, să le exprimăm și să le acceptăm. Au înțeles că greșim cu toții și am avut astfel ocazia să le arăt cât e de important să cerem iertare.

M-am simțit vinovată când a trebuit să-mi hrănesc copila cu lapte formulă, dar în același timp mi-am oferit câteva ore de somn neîntrerupt, atât de necesar pentru a-mi reîncărca bateriile și de a o lua cu împăcare de la capăt.

M-am simțit vinovată că eu stăteam acasă, iar soțul meu mergea la serviciu. Atât de neputincioasă și nefolositoare m-am simțit atunci!

M-am simțit vinovată atunci când m-am întors la serviciu și mi-am lăsat copilele acasă, în grija mamei mele. Acel sentiment de abandon m-a urmărit mult timp. Deși îmi făcea atât de bine să ies, să socializez, să mă simt utilă și apreciată de oameni străini.

M-am simțit vinovată că am născut prin cezariană, deși copilele mele au crescut și s-au dezvoltat ca orice alt copil născut pe cale naturală.

M-am simțit vinovată uneori că sunt mamă.. de fapt, că nu sunt o mamă bună, că nu gătesc mereu pe placul familiei mele, că am ales să muncesc în loc să stau acasă să-mi cresc și să-mi educ copiii, că nu am petrecut suficient timp de calitate cu fetele, că nu am slăbit după cele două sarcini cât aș fi vrut, că nu fac sufient sport, că nu am timp mai mult să-mi dedic mie, că nu am citit cât mi-am propus, că nu am energia necesară să termin tot ce îmi propun zilnic, că nu stau cu soțul meu mai mult timp..

De aproape un deceniu sunt mamă. Tot de atunci am înțeles că toată vina asta o simt pentru că iubesc să fiu ceea ce sunt. Îmi iubesc soțul, îmi iubesc copiii, mă iubesc în această ipostază pe mine. Datorită acestei iubiri necondiționate îmi dau silința să fac totul bine, să iasă totul perfect. Ei zic că totul îmi iese așa cum trebuie, eu nu simt asta mereu. Însă am învățat că sunt om, că am nevoi, că trebuie să îmi cunosc limitele și să spun stop, pentru că întrecerea se dă doar în mintea mea.

O mamă are nevoie să știe că e perfectă fix așa cum este ea. Cu tot ce face și tot ce nu face, cu tot ce poate și ce nu poate. În ochii copiilor tăi ești întregul univers!
Dragă mamă, ești perfectă pentru copiii tăi! Atât!❤

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s