Fetele nu s-au nãscut urându-şi corpul. Noi le învãţãm asta! | Între Mãmici

Sunt prea grasă!
Sunt prea slabă!
Sunt urâtă!
Sunt prea mică!
Sunt prea înaltă!
Am sânii mici!
Am sânii prea mari!
Am părul prea drept!
Am părul prea creț! …
Și aș putea continua la nesfârșit…
Avem modele: la TV, pe youtube vlogeri, cântăreți, artiști, actori, „influensări”, nu-i așa?

Sunt oameni ai căror imagine reală probabil că nici ei nu și-o mai cunosc. De ce? Din dorința de a atinge perfecțiunea în materie de înfățișare. Dar, oare, perfecțiunea asta a lor e bună și pentru noi ori pentru copiii noștri?
Acum câteva zile Sara (copila mea mare de aproape 10 ani), în timp ce se uita în oglindă, îmi spune: „mama, sunt prea grasă! Vreau să țin o cură de slăbire să nu mai fiu așa!” Pe moment am avut nod în gât, apoi i-am zis: „mama, ce îți place și ce nu îți place când te privești în oglindă?”
A fost o discuție lungă… despre sânii care îi cresc și pe care vrea să și-i ascundă, despre forma de clepsidră care prinde contur, despre mărimea 36 de la picior, despre bustiere, sutiene, pubertate, organe sexuale, schimbări…
I-am arătat imagini cu „vedete” surprinse de paparazzi în viața lor de zi cu zi, i-am arătat cum îi pot modifica o poză a ei folosindu-mă de câteva aplicații descărcate gratuit până în punctul de a nu se mai recunoaște nici ea pe ea, i-am explicat că imaginea acelor mari vedete pe care le urmărește și încearcă să le copieze într-un fel sau altul, este o imagine extrem de mult prelucrată. Ei/ele vând ce vrem noi să vedem, ceva ce produce bani. Acele „modele perfecte” ascund mari imperfecțiuni, ascund cicatrici, operații estetice, zile intregi de înfometare, vieți haotice, răni știute doar de ei, nefericiri, lipsuri, frustrări.. dar nu le pot arăta, sau o fac extrem de rar, atunci când jurnaliști buni scot la iveală „urâtul” din viața lor.

Suntem spectatori într-o lume în care ne permitem să punem etichete, să criticăm mult și mereu totul și pe oricine, să arătăm cu degetul, să ironizăm, să marginalizăm, să aruncăm cu răutate și să ne cufundăm în valorea lucrurilor pe care ni le cumpărăm cu gândul de a compensa golul din sufletul nostru, sau să mulțumim copilul traumatizat din noi.. și asta, doar pentru a arăta că suntem valoroși. Altora! Ajungem să ne credem prorpiile minciuni și să ne biciuim corpul la propriu. Ne certăm singuri că nu suntem ca X sau ca Y. Îi facem responsabili pe alții de fericirea noastră, de neîmplinirile noastre.

Din păcate, vorba atât de des spusă de proprii noștri părinți în copilărie „te râde lumea” dacă arăți așa sau altcumva, dacă spui asta sau altceva, dacă o să fii gras ca X sau slab ca Y, a produs o traumă în copilul din noi încât avem tendința de a ne compara mereu cu alții, de a ne lăsa călcate în picioare propriile convingeri doar de dragul de a fi apreciați de cei din jur, de a semăna cu ei, de a primi 5 like-uri în plus pe facebook, de a fi o imagine apropiată cu a celor care trăiesc din vânzarea ei. Atât de trist!

Pentru copiii noștri, însă, putem face ceva: putem vorbi cu ei, le putem explica și arăta realitatea din spatele imaginii perfecte. Să-i ajutăm să-și creeze convingeri sănătoase și o stimă de sine ridicată! Într-o lume a perfecților, ei să fie niște imperfect de perfecți fericiți!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s